
Nu este nimic nou atunci când spun că fotbalul este cel mai popular sport din lume. Supranumit și sportul rege, de-a lungul timpului i-au fost aduse numeroase transformări semnificative. Acest lucru se întâmplă, bineînțeles, pentru mai multă corectitudine în timpul jocului.
Exact din acest motiv a fost introdusă și tehnologia VAR, ce reprezintă un subiect de dezbatere chiar și în ziua de astăzi, la mai mulți ani după ce a fost introdus.
Ce înseamnă VAR la fotbal?
VAR este prescurtarea de la Video Assistant Referee, care se traduce ca Arbitru Asistent Video. Rolul său este acela de a urmări și analiza fazele controversate din meci și de a ajuta arbitrul de pe teren în luarea unei decizii. Prin urmare, VAR nu este folosit foarte des și nici nu trebuie. Se utilizează doar atunci când este absolut necesar. Acest sistem a fost introdus pentru prima dată în anul 2018, iar prima competiție de mare importanță în care s-a folosit a fost Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia în același an.
În mare parte, VAR constă într-un număr de monitoare unde este redat meciul din mai multe unghiuri. Acestea se află într-o cameră special amenajată, care mai este numită camera VAR sau centrul de operare video, unde se află o echipă de arbitri asistenți video.
Aceștia au acces la toate camerele TV disponibile pe stadion, inclusiv la unghiuri speciale precum cele de tip slow motion sau super slow motion, care ajută la analizarea detaliilor, cum ar fi un contact ușor sau o poziție de ofsaid la limită. Doar competițiile mari au parte de VAR, ca de exemplu Liga 1 în România. Liga a 2-a nu folosește acest sistem nici în Play Out și nici în etapa de Play Off.
Cum funcționează VAR?
Am stabilit faptul că VAR se folosește doar atunci când este cu adevărat necesar. Astfel, este nevoie ca utilizarea acestui sistem să fie solicitată de către arbitrul de teren sau de către echipa VAR. După ce faza de joc va intra în analiza VAR, arbitrul va opri temporar jocul până la luarea unei decizii.
Echipa VAR analizează faza de joc din diferite unghiuri video, cu scopul de a contesta sau a susține decizia arbitrului. Arbitrul poate alege să analizeze pe cont propriu decizia, mergând la monitorul de la marginea terenului sau poate comunica prin cască cu echipa VAR care are datoria de a transmite informațiile.

Situații comune în care este folosit VAR
Există mai multe situații în care arbitrii de pe teren pot solicita utilizarea VAR, însă cele mai comune sunt legate de:
Goluri – atunci când nu este clar dacă un gol a fost marcat regulamentar sau nu. Aceasta este cea mai întâlnită situație, deoarece foarte multe goluri sunt marcate din ofsaid și în concluzie, poziția jucătorilor din teren trebuie analizată ca atare. Echipa VAR are în vedere și ceilalți jucători de pe teren atunci când golul este marcat, pentru a nu fi comis un henț sau un fault.
Penalty-uri – atunci când arbitrul a ratat o încălcare a regulamentului sau un fault în careu. De multe ori, arbitrul poate rata un fault sau poate considera că nu a existat unul. Nu există meci de fotbal fără contacte ușoare între jucători, iar mulți dintre aceștia pot simula un fault pentru a primi lovitură liberă.
Cartonaș roșu direct – VAR poate interveni atunci când arbitrul acordă cartonaș roșu direct sau atunci când omite să dea cartonaș roșu la o încălcare gravă a regulamentului.
Identificarea greșită a jucătorului – există cazuri în care arbitrul poate aplica o sencțiune jucătorului greșit. Acest lucru se întâmplă în fazele rapide de joc, unde doi jucători se aseamănă fizic sau au numărul de pe spate foarte asemănător. În acest caz, echipa VAR are datoria de a corecta greșeala.
Avantaje VAR
Cu siguranță că fotbalul are parte de numeroase avantaje datorită tehnologiei VAR. Printre cele mai semnificative întâlnim:
- Corectarea greșelilor evidente
- Creșterea corectitudinii
- Sprijin pentru arbitrii din teren
- Descurajarea simulărilor și a comportamntului iadecvat al jucătorilor
Dezavantaje VAR
Chiar dacă VAR este o metodă care le este foarte utilă arbitrilor, de-a lungul timpului au existat numeroase controverse și discuții de nemulțumire cu privire la sistem. Cele mai comune dezavantaje sunt:
- Întârzieri și întreruperi de joc
- Interpretare subiectivă
- Diferență între competiții (VAR nu e implementat în toate competițiile)
Concluzii
VAR a transformat foarte mult fotbalul din ziua de astăzi, putând să schimbe complet rezultatul unui meci. În acest fel s-au redus multe greșeli de arbitraj, însă sistemul nu este lipsit de controverse. Chiar și cu reluările video, unele decizii rămân subiective.
În ciuda acestor limite, majoritatea competițiilor de top din lume au ales să implementeze acest sistem, tocmai pentru că beneficiile sale sunt mai mari decât dezavantajele.